Vameşii bulgari au interceptat un transport de heroină mai puţin ortodox, drogurile fiind ascunse în prezervative, pe fundul unei cutii de suc, într-o geantă cu mâncare aparţinând unui bulgar de 20 de ani care călătorea de la Sofia, cu un autobuz, spre Cehia. Tânărul avea în bagaje 380 de grame de heroină. Tânărul a fost interceptat de vameşii bulgari de la vama bulgaro-sârbă de la Kalotina. Vameşii au devenit suspicioşi atunci când au realizat că o cutie de suc în care s-au descoperit mai târziu drogurile este prea grea. Astfel, au scos-o din geanta în care tânărul o ţinea, au golit-o de suc şi au găsit prezervativele în care era pusă heroina. Purtătorii de cuvânt ai vămii bulgare au precizat că transportul de heroină ingenios ascuns a fost capturat la scurt timp după ce aceeaşi ofiţeri de la Kalotina au oprit un transport ilegal de monede vechi.