Laureata Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, scriitoarea germană de origine română Herta Müller, va vizita Suedia în luna septembrie, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm. Primul punct din turneu este Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg, unde Herta Müller va participa ca invitat de onoare. Ea va fi prezentă la o dezbatere cu tema „Limba ca Heimat” şi va lansa două noi apariţii în limba suedeză: cartea de debut Niederungen, republicată acum în Suedia în versiune revizuită şi necenzurată şi volumul de eseuri Hunger und Seide.
Întâlnirile Hertei Müller cu cititorii suedezi vor continua, pe 27 septembrie, la Stockholm, cu o discuţie care va avea loc pe Scena Internaţională a Scriitorilor.
Turneul suedez al Hertei Müller este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în parteneriat cu Târgul de Carte Bok & Bibliotek, Scena Internaţională a Scriitorilor şi editurile suedeze Wahlström & Widstrand şi Tranan.