“Mergem la referendum” - a clamat, încrezător, preşedintele suspendat, după ce a explicat naţiei de ce, totuşi, contestă la Curtea Constituţională: din scrupulozitate! Nu vrea ca cineva să-l acuze că n-a epuizat toate mijloacele de apărare a instituţiei prezidenţiale. “Nu mă agăţ de scaun” - a dat el asigurări, încercând ca încă din prima să lovească în detractorii săi: unde s-a mai văzut dictator să dea de bună voie puterea Opoziţiei? Ce fapte de încălcare a Constituţiei am comis? Am dat eu în cap cuiva? Au fost doar vorbe, aruncate la supărare…

Strategia sa este una transparentă şi ea a fost creionată încă de la primele sale intervenţii: nu-l interesează funcţia, nu-l interesează persoana sa. Unica sa grijă e statul de drept şi instituţiile sale. Şi copilul său de suflet, Justiţia, pe care nu concepe să o vadă abuzată de actuala putere. Povestea asta cu justiţia este una de-a dreptul comică, dacă n-ar fi îngrijorătoare. Nu cred că altcineva a mai făcut presiuni şi a lansat acuzaţii la adresa justiţiei, cum a făcut-o şi el. Asta s-a întâmplat însă de-a lungul perioadei în care a făcut toate manevrele posibile pentru a schimba şefii şi componenţa instituţiilor juridice, îndepărtându-i pe cei numiţi de fostele puteri şi aducându-i în locul lor pe cei credincioşi lui. Nici Kovesi, nici Morar, nici Zegrean sau Motoc nu sunt instituţii. Sunt oameni, animaţi de recunoştinţa faţă de cel care le-a dat o pâine şi o inamovibilitate.

Din momentul în care cercul s-a închis, Băsescu a devenit cel mai fervent susţinător al unor instituţii care nu făceau decât ce trebuiau să facă. Crezându-ne o ţară de proşti, preşedintele a venit în mai multe rânduri cu argumentul pueril că el n-a chemat niciodată un procuror sau un judecător ca să le dea ordine ce să facă. Dacă ar fi făcut-o ar fi fost cel puţin stupid. Probabil că nici Ceuşescu nu-i chema să le dea ordine, dar ei făceau ce trebuie. Cel mai bine ştie cum se petreceau lucrurile doamna Monica Macovei care, ca procuror communist, a trimis (probabil) oameni la pârnaie sub acuzaţii agreate de sus.

Cele două teme - independenţa justiţiei şi stabilitatea instituţiilor statului (destabilizate de schimbarea de la conducere a oamenilor PDL-ului) vor constitui temele unei campanii în care se vor arunca resurse importante, acumulate cu sudoarea frunţilor baronilor şi miniştrilor pedelişti după formulele Ridzi – Udrea – Videanu - Flutur. De data asta, însă, nu va mai fi la fel de simplu ca în 2007, când oamenii încă mai puteau fi păcăliţi. Din nefericire pentru ei, au trecut prin experienţa dură a unei crize rezolvate - cât s-a putut - de clasa politică băsistă pe spinarea lor, pe lefurile şi pensiile lor. Probabil că nici coaliţia la putere nu va mai fi atât de neglijentă şi de incoerentă ca cea din 2007, care a abandonat imediat după suspendare. Misia prezidenţială este însă cu atât mai dificilă cu cât, după 8 ani, “românii” au înţeles care este personalitatea reală a preşedintelui: jucător, luptător, răzbătător, dar lipsit de caracter. Aici este hiba principală a unui om politic altminteri remarcabil. Şi motivul principal pentru care lui, doar lui i s-a întâmplat de două ori să primească aceeaşi sancţiune: suspendarea.