Hidrocentrale electrice româno-bulgare pe bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect de viitor

Hidrocentrale electrice româno-bulgare pe bani europeni

Politică 12 Octombrie 2009 / 00:00 459 accesări

România şi Bulgaria vor să dezvolte împreună două hidrocentrale electrice, cu fonduri europene, următorul pas în acest sens fiind semnarea unui Memorandum peste aproximativ o lună, a declarat, ieri, secretarul de stat din Ministerul Economiei (ME), Tudor Şerban, care a condus delegaţia formată din reprezentanţi ai Transgaz, Transelectrica şi Hidroelectrica în Bulgaria, unde s-a discutat despre proiecte de colaborare. „Discuţiile cu oficialii din Bulgaria de zilele trecute s-au purtat pe transport energie electrică, pe gaze naturale şi pe hidro. Ei doresc să construim împreună două hidrocentrale electrice, cu fonduri europene. Specialiştii din ambele ţări se vor întîlni să facă un Memorandum în acest sens, cu care să meargă la UE. De asemenea, am mai vorbit şi despre realizarea unei pieţe regionale şi sincronizarea cu sistemul bulgar”, a precizat Şerban. De asemenea, nu este exclus ca aceste două hidrocentrale să fie pe Dunăre. Oficialul din ME a adăugat faptul că cele două ţări au convenit ca linia de interconexiune Isaccea-Varna, de 750kV să fie folosită la 400kV. Pentru acest lucru, Bulgaria va trebui să îşi finalizeze la Varna o staţie de 400kV, adaptată liniei de interconexiune, în timp ce România are deja staţia-omolog de 400kV de la Isaccea. “Am mai realizat şi planificarea schimburilor la graniţă. Potrivit UE, alocarea capacităţilor de schimb cu ţările vecine trebuie făcută coordonat, dintr-un singur loc, anual, lunar, zilnic şi intra-day”, a mai spus Şerban, menţionînd că cele două ţări au discutat şi despre conducta Giurgiu-Ruse, viitoarea conductă de interconectare cu Bulgaria. “Într-o lună, vor fi semnate toate Memorandumurile de colaborare cu Bulgaria, unul pe hidro şi altul pentru celelalte proiecte”, a adăugat oficialul ME. Totodată, România şi Bulgaria au ajuns recent la un acord în privinţa interconectării reţelelor de gaze naturale. Conducta Giurgiu-Ruse ar putea avea o lungime de 20 de km.



12