Hidroelectrica, „back in business“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hidroelectrica, „back in business“

Economie 20 Iunie 2013 / 00:00 387 accesări

Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată şi o procedură de listare la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni, a anunţat ieri premierul Victor Ponta. „Hidroelectrica revine în piaţă, pe profit, după un an de lupte grele, fără contracte cu băieţi deştepţi, fără pierderi la Videanu în buzunar şi fără toate celelalte afaceri necurate”, a spus Ponta, amintind că Guvernul s-a angajat, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, să listeze 10% dintre acţiunile Hidroelectrica, imediat ce compania iese din insolvenţă. Reamintim că Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la 20 iunie 2012, în principal din cauza vânzărilor de energie la preţuri sub nivelul pieţei către parteneri preferenţiali, numiţi „băieţi deştepţi”. Potrivit reprezentantului administratorului judiciar Euro Insol, Remus Borza, 98,7% dintre cei 311 creditori ai Hidroelectrica au aprobat planul de reorganizare depus săptămâna trecută la Tribunalul Bucureşti. Dacă instanţa dă undă verde, Borza va încasa un bonus de 2,2 milioane euro. În prezent, Hidroelectrica are datorii certe de 3,6 miliarde lei, la care se adaugă creanţe de 700 milioane lei. În primele cinci luni din 2013, compania de stat a înregistrat un profit burt de 380 milioane lei.

Taguri articol


12