Hillary Clinton consideră “România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hillary Clinton consideră “România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi”

Politică 11 Mai 2009 / 00:00 380 accesări

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, s-a întîlnit, la sfîrşitul săptămînii trecute, cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, aceasta reprezentînd prima întrevedere bilaterală de nivel după instalarea noii administraţii democrate la Casa Albă. La finalul întrevederii, ministrul Diaconescu a precizat că întîlnirea a reprezentat o oportunitate pentru reconfirmarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA: “Am convenit împreună că Marea Neagră şi Europa de Est sînt regiuni cu un mare potenţial al dezvoltării democratice şi economice. În viitor, pot să vă spun că SUA împreună cu România vor munci din greu pentru respectarea principiilor şi standardelor democratice şi se vor angaja în proiecte în vederea consolidării stabilităţii şi securităţii acestei regiuni”. Pe agenda discuţiilor s-au aflat şi subiecte precum proiectele de securitate energetică, de o importanţă deosebită pentru ambele ţări şi cooperarea în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, unde Diaconescu a arătat că “România a demonstrat că este pregătită să îşi asume responsabilităţi în sprijinul libertăţii şi dezvoltării democratice, obiective pe care sperăm că le vom atinge în cel mai scurt timp cu putinţă împreună cu SUA”. Un alt subiect de discuţie a fost includerea României în programul Visa Waiver, cei doi oficiali discutînd despre modalităţile de colaborare pentru facilitatea călătoriilor cetăţenilor lor între cele două ţări. La rîndul său, secretarul de stat american a amintit de cooperarea îndelungată dintre România şi SUA în ceea ce priveşte priorităţile securităţii globale şi a exprimat recunoştinţă pentru angajamentul României în Afganistan, Irak şi Kosovo. Hillary Clinton a mulţumit ţării noastre şi pentru decizia de a găzdui exerciţii militare comune cu forţele americane, arătînd că “România este unul dintre cei mai de încredere aliaţi şi cei mai respectabili parteneri ai SUA”. În cadrul ceremoniei de efectuare a schimbului instrumentelor de ratificare a Protocolului la Tratatul dintre România şi SUA privind asistenţa judiciară în materie penală, Hillary a explicat că aceste acorduri dintre Statele Unite şi România vor permite poliţiei şi procurorilor din ambele ţări să coopereze mai eficient în judecarea infractorilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Secretarul american a mulţumit României pentru participarea la misiunile din Afganistan, Irak şi Kosovo, precum şi pentru găzduirea exerciţiilor militare ale armatei americane. La rîndul său, Cristian Diaconescu a subliniat că protocoalele care sînt obiectul schimbului reprezintă “un pas înainte în angajamentul (României) de a securiza zona euro-atlantică”, afirmînd, totodată, că a convenit împreună cu omologul său american că Marea Neagră şi Europa de est sînt zone cu un mare potenţial democratic şi de dezvoltare economică pe viitor: “Pot să vă spun că Statele Unite vor munci din greu alturi de România pentru respectarea principiilor şi standardelor democratice şi se vor angaja în proiecte în vederea consolidării stabilităţii şi securităţii acestei regiuni”. Diaconescu a menţionat că tratatul de extrădare între România şi SUA, semnat la 10 septembrie 2007, care conţine dispoziţii menite să eficientizeze cooperarea bilaterală prin simplificarea procedurii de extrădare a intrat în vigoare odată cu efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare, cu ocazia vizitei sale la Washington. Potrivit ministrului, tratatul de extrădare este semnificativ prin faptul că pune bazele unei colaborări conforme noilor standarde în domeniu între cele două state.



12