Hillary Clinton, 68 de ani, a fost desemnată oficial marți seară la Philadelphia candidat al Partidului democrat la Casa Albă pentru alegerile din noiembrie, anunță AFP.
Fosta Primă Doamnă intră în istoria politică a Statelor Unite, fiind prima femeie candidată la prezidențiale din partea unui mare partid.
Conform rezultatelor de la primare, fosta șefă a diplomației americane a obținut sprijinul majorității delegaților, depășind pragul de 2.382 de voturi necesare pentru a primi învestitura.
Ea va accepta oficial nominalizarea joi seară la închiderea Convenției democrate, după care a doua zi va porni din nou în campanie împreună cu vicepreședintele său desemnat, senatorul Tim Kaine, pentru a obține victoria la 8 noiembrie în fața republicanului Donald Trump.
Într-o atmosferă mult mai consensuală decât în ajun, când numeroși delegați pro Bernie Sanders și-au manifestat nemulțumirea, statul Dakota de Sud i-a adus simbolic voturile necesare în momentul-cheie al serii.