Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, felicită poporul român cu ocazia Zilei Naţionale, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, amintind că se împlinesc 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA. ”Poporul României şi SUA împărtăşesc o prietenie construită pe valorile noastre comune - respectul faţă de idealurile libertăţii şi democraţiei, promovarea prosperităţii pentru toţi, protejarea demnităţii umane şi respectul legii în lume. Forţele noastre au servit împreună, în mod curajos, în Afganistan, în Balcanii de Vest şi în Irak. SUA onorează serviciul curajos şi angajamentul ferm al trupelor române faţă de misiunile noastre comune din întreaga lume, iar noi îi plângem pe cei care au plătit preţul ultim în serviciul libertăţii”, afirmă ea în acest mesaj, publicat ieri, pe site-ul Departamentului de Stat. ”Apreciem rolul-cheie pe care România l-a jucat în NATO, în cadrul cooperării pentru dezvoltarea noului Concept Strategic asupra unor probleme ca apărarea antirachetă şi reforma internă a Alianţei Nord-Atlantice”, subliniază secretarul de Stat, adăugând că ”SUA doresc să extindă şi să adâncească parteneriatul bilateral cu România, în paralel cu o consolidare a legăturilor euro-atlantice”. ”Le doresc tuturor românilor o sărbătoare a Zilei Naţionale fericită, cu pace şi prosperitate în anul viitor”, afirmă secretarul de Stat american, în finalul mesajului.