Secretarul de Stat american a felicitat poporul român pentru cei 20 de ani de democraţie, în numele preşedintelui Barack Obama şi al cetăţenilor SUA, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul Departamentului de Stat. În urmă cu 20 de ani, la 17 decembrie 1989, poporul României a dus mai departe valul de libertate din Europa Centrală. Mai întâi în Timişoara, apoi în toată România, bărbaţi şi femei au îndrăznit să se ridice împotriva tiraniei. Ei şi-au riscat propria siguranţă şi prin acest proces au eliberat o naţiune, menţionează mesajul lui Hillary Clinton. Aceasta este o oportunitate de a sărbători marele succes pe care l-a obţinut România în anii de la acele zile fatidice de decembrie. În urmă cu 20 de ani, nimeni nu ştia ce va ieşi din ruinele comunismului. Dar datorită determinării şi curajului poporului român, astăzi, ţara lor este o democraţie puternică, un nou membru vibrant al UE şi un membru preţuit al NATO, continuă mesajul.
„SUA sunt mândre să numească România un aliat şi un prieten de încredere. În numele preşedintelui Barack Obama şi al cetăţenilor SUA, felicit poporul României pentru 20 de ani de democraţie. Cu această ocazie istorică, permiteţi-ne să ne angajăm din nou pentru valorile promovate de femeile şi bărbaţii curajoşi din 1989 - democraţie, drepturile omului, statul de drept - şi să depunem eforturi împreună pentru a face faţă provocărilor din secolul al XXI-lea”, conchide secretarul de Stat american.