Peste 60% dintre cetăţenii americani îl susţin pe secretarul american de Stat, Hillary Clinton, comparativ cu 56% care au opinii favorabile faţă de preşedintele Obama, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Gallup. Numărul susţinătorilor lui Hillary Clinton s-a menţinut constant de cînd Barack Obama şi-a preluat atribuţiile de preşedinte şi a numit-o în funcţia de secretar de Stat pe fosta sa adversară din alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Cota de popularitate a lui Barack Obama s-a diminuat treptat, înregistrînd o scădere de 22 de puncte, de la 78% în ianuarie. În vreme ce Barack Obama şi-a atras critici pentru reforma sistemului de sănătate, gestionarea războiului din Afganistan şi sprijinirea constructorilor de automobile, Hillary Clinton s-a dovedit a nu fi atît de vizibilă.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-4 octombrie, înainte de acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Barack Obama, pe un eşantion de 1.013 de persoane şi are o marjă de eroare de patru puncte. Potrivit Institutului Gallup, rata de popularitate a lui Barack Obama a înregistrat o creştere la scurt timp după anunţul decernării premiului.