Fostul secretar de Stat al SUA Hillary Clinton conduce detaşat între posibilii candidaţi ai Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 2016, potrivit unui sondaj realizat de ziarul „The Washington Post” şi de postul de televiziune ABC. Hillary Clinton, în vârstă de 66 de ani, are sprijinul a 73% dintre potenţialii alegători democraţi şi independenţi, se arată în acest sondaj, publicat la 30 ianuarie. Este urmată, cu 12%, de vicepreşedintele Joe Biden.
Înainte de a fi responsabilă a diplomaţiei SUA până în februarie anul trecut, soţia fostului preşedinte Bill Clinton (1993-2001) şi senatoare a statului New York a fost în 2008 cea mai puternică rivală a lui Barack Obama în campania pentru candidatura prezidenţială a Partidului Democrat. Actualul vicepreşedinte şi fost senator al statului Delaware, Joe Biden, întruneşte 12% din preferinţele celor chestionaţi, în timp ce senatoarea de Massachusetts Elizabeth Warren se clasează pe locul al treilea, cu 8% din intenţiile de vot. Senatorul Warren a anunţat deja că nu îşi va prezenta candidatura, deşi are simpatizanţi entuziaşti în grupul de stânga al Partidului Democrat, care vor să aibă o alternativă la Hillary Clinton.
Potrivit ziarului „The Washington Post”, deşi indicele de susţinere a scăzut de la plecarea ei din fruntea Departamentului de Stat, în urmă cu un an, Hillary Clinton continuă să beneficieze de un sprijin amplu între diferitele grupuri ideologice, minorităţi etnice şi categorii de clasă. Avantajul lui Hillary, confirmat de două publicaţii importante din SUA, este cel mai mare înregistrat în ultimii 30 de ani înainte de lansarea campaniei pentru alegerile primare. Prin contrast, în Partidul Republican se pare că există o dispersare a preferinţelor între cei şase posibili candidaţi, care primesc între 10 şi 20% din simpatia celor chestionaţi, fapt ce complică panorama partidului în perspectiva anului 2016.
Până în urmă cu şase săptămâni, guvernatorul de New Jersey, Chris Christie, părea să conducă plutonul posibililor candidaţi republicani. Ambiţiile sale pentru prezidenţialele din SUA au fost însă afectate de scandalul numit Bridgegate, în care sunt implicaţi mai mulţi membri ai echipei sale. Scandalul Bridgegate, care face obiectul mai multor anchete, a izbucnit pe 8 ianuarie şi îl afectează direct pe guvernator, deşi el a afirmat că nu este la curent. Un fost membru al echipei sale este acuzat că a pus la cale închiderea mai multor căi de acces pe podul Washington, care leagă New York de New Jersey, provocând ambuteiaje uriaşe timp de mai multe zile, aparent pentru a se răzbuna pe un primar care a refuzat să îl susţină pe Christie în campania sa electorală. Potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta, dacă Hillary şi Christie ar fi viitorii candidaţi ai alegerilor prezidenţiale din 2016, democrata ar primi 53% din voturi, în timp ce guvernatorul republican ar obţine 41% din voturi.