Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a sosit ieri în Pakistan pentru o vizită de două zile în timpul căreia va participa la discuţii strategice în vederea întăririi relaţiilor cu autorităţile de la Islamabad şi pentru a se asigura de sprijinul acestuia în războiul din Afganistan. Şefa diplomaţiei americane s-a întâlnit cu prim-ministrul Yusuf Raza Gilani şi cu preşedintele Asif Ali Zardari duminică seara, înaintea unei serii de întrevederi azi cu responsabili politici, militari şi cu personalităţi din lumea afacerilor. Aceste întâlniri vizează continuarea dialogului strategic şi sunt menite în principal estompării sentimentelor antiamericane din Pakistan. Vizita de stat survine în ajunul unei deplasări a secretarului de Stat american, marţi, la Kabul, la Conferinţa Internaţională pentru Afganistan.
Secretarul american de Stat va anunţa azi un plan masiv de ajutor pentru Pakistan, în special, în domeniul apei şi energiei, două sectoare care au de suferit în această ţară săracă şi instabilă dar care este un aliat crucial împotriva islamismului extremist. Planul privind apa acoperă şapte proiecte, a precizat un oficial american la scurt timp după sosirea lui Hillary Clinton la Islamabad. Valoarea totală a proiectelor va fi dată publicităţii astăzi. Toate aceste investiţii decurg din legea Kerry-Lugar, votată în toamna trecută şi care alocă Pakistanului o asistenţă americană record de 7,5 miliarde de dolari în cinci ani. Planul pentru apă include mai multe proiecte de baraje în zonele Gomal Zam, Satpara şi Balucistan. Peste 40 de districte din provincia Punjab îşi vor vedea în acest fel ameliorate infrastructurile, beneficiind şi de un plan de irigare a terenurilor agricole. Totodată, trei spitale vor fi renovate şi extinse la Karachi, Lahore şi Jacobabad, în timp ce două programe specifice sunt consacrate agiculturii.