Hillary Clinton știa că Arabia Saudită și Qatarul oferă sprijin „clandestin“ SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
WikiLeaks a aflat

Hillary Clinton știa că Arabia Saudită și Qatarul oferă sprijin „clandestin“ SI

Externe 11 Octombrie 2016 / 18:20 825 accesări

E-mailurile dintre candidata democrată la președinția SUA, Hillary Clinton, și șeful echipei sale de campanie, John Podesta, ridică cortina care acoperă adevărul despre rețeaua teroristă Stat Islamic, susțin jurnaliștii de la Russia Today. Unul dintre e-mailuri dovedește că Hillary Clinton știa de sprijinul financiar și logistic acordat SI de către Arabia Saudită și Qatar. În ciuda asigurărilor date la nivel oficial de conducătorii celor două state că nu sprijină rețeaua teroristă, Hillary Clinton se pare că crede că acestea oferă sprijin clandestin, financiar și logistic, SI, dar și altor grupări radicale sunnite din regiune, după cum reiese dintr-un e-mail din 17 august 2014, dat publicității de WikiLeaks. ”În timp ce operațiunile militare merg înainte, noi trebuie să ne folosim resursele diplomatice, dar și ale serviciilor secrete pentru a pune presiune asupra guvernelor din Qatar și Arabia Saudită, care oferă ajutor clandestin, financiar și logistic, grupării teroriste Stat Islamic, dar și altor grupări sunnite din regiune”, scria Hillary Clinton într-un mesaj către Podesta. ”Arabia Saudită va avea de ales între presiunea la care va fi supusă de SUA și dorința sa de a domina lumea sunnită”, a mai adăugat fostul secretar de stat american în e-mailul către șeful său de campanie.

Arabia Saudită a mai fost acuzată în trecut că ar fi fondat organizații teroriste cum ar fi Al-Qaida și Mișcarea Taliban. Regatul saudit practică tortura și execuțiile, practici familiare grupării teroriste Stat Islamic. Despre ce presiune vorbea Hillary Clinton că vor exercita SUA asupra saudiților și qatarioților rămâne de văzut. În cursul acestui an, SUA și Qatarul păreau să fi încheiat un acord de cooperare în lupta împotriva Statului Islamic. În iunie, bombardierele americane B-52 au zburat spre baza Al Udeid din Qatar, pentru a lupta împotriva SI. Arabia Saudită a afirmat și ea că este de partea SUA în lupta împotriva SI. Totuși, acțiunile sunt dovezi mai evidente decât vorbele. În septembrie, un comandant al grupării teroriste Al-Nusra, identificat ca Abu Al-Ezz, a declarat că atât SUA, cât și aliații lor din Golful Persic aprovizionau cu arme gruparea sa. SUA au dezmințit categoric că ar sprijini cu arme gruparea teroristă Al-Nusra pentru a lupta împotriva Statului Islamic.

John Podesta și Hllary Clinton nu ar fi primii care acuză Arabia Saudită că a finanțat gruparea teroristă Stat Islamic. În iulie, diplomația britanică a cerut statelor din Golf să pună presiune și să aplice bariere legale pentru a împiedica membri ai familiei regale saudite să sponsorizeze organizații teroriste. Diplomația britanică crede că Arabia Saudită a donat sume importante de bani în trecut, iar acum, statele din Golf ar trebui să se implice să împiedice finanțarea SI. Grupările teroriste Stat Islamic și Frontul Al-Nusra ar putea să nu fie singurele beneficiare ale sprijinului financiar acordat de state din Golf. În mai anul acesta, jurnaliștii de la ”New York Times” au scris că musulmanii din Kosovo au fost îndoctrinați în Wahhabism de clerici islamiști extremiști care au primit finanțare din Arabia Saudită, Qatar, Kuwait și alte state din Golf. Asociațiile de caritate saudite au apărut ca ciupercile după ploaie în Kosovo, imediat după războiul din Balcani, și se oferă să reclădească moscheile și să ofere asistență financiară în schimbul respectării regulilor stricte ale islamului radical, cum ar fi ca femeile să poarte burqa. Dacă islamismul radical câștigă adepți numeroși în Kosovo și cine știe în câte alte regiuni de pe glob, grație finanțării impresionante saudite, atunci americanii ar putea avea probleme mari în combaterea terorismului, neputând ține pasul cu sumele imense investite de saudiți. De exemplu, o singură asociație saudită de caritate, Al Waqf al Islami, a investit peste 11 milioane de dolari din 2000 până în 2012 în Kosovo.



12