Secretarul de Stat american a promis, luni, la Belfast, tot sprijinul american liderilor nord-irlandezi, pentru a încheia ”drumul către pace”, în contextul în care procesul de reconciliere întîmpină dificultăţi în jurul delegării competenţelor poliţiei şi justiţiei. ”Aţi parcurs un drum lung, dar ştiţi că acesta nu s-a încheiat încă”, a spus Hillary Clinton într-un discurs susţinut în faţa Adunării de la Stormont, Parlamentul provinciei semiautonome nord-irlandeze. ”Să ştiţi că administraţia Obama şi SUA îşi iau angajamentul să vă ajute să mergeţi pînă la capătul călătoriei”, a promis ea, în contextul în care disensiunile dintre catolici şi protestanţi cu privire la transferul competenţelor poliţiei şi justiţiei, în prezent aflate sub tutela Londrei, continuă să ameninţe procesul de pace. Acordul de Pace din Vinerea Sfîntă, care a pus capăt, la 10 aprilie 1998, celor 30 de ani de ”tulburări” soldate cu 3.500 de morţi, a permis instaurarea unui guvern biconfesional. El prevedea, în acelaşi timp, delegarea competenţelor în materie de poliţie şi justiţie, dar fără stabilirea unei date precise. În vreme ce Sinn Fein, catolic, doreşte un transfer imediat, protestanţii DUP (Partidul Unionist Democrat) vor mai întîi să obţină instrumente financiare suficiente, precum şi acordul ansamblului comunităţii protestante.
Duminică, grupul paramilitar republican din Irlanda de Nord INLA (Armata de Eliberare Naţională Irlandeză) a anunţat că renunţă la violenţe, chiar înainte ca secretarul de Stat american să înceapă vizita oficială în Irlanda. “INLA a conchis că lupta armată ar trebui să se încheie şi că obiectivul unei republici socialiste de 32 de comitate va avea mai multe şanse să fie realizat printr-o luptă exclusiv politică”, a declarat Martin McMonagle, reprezentant al aripii politice a mişcării, Partidul Republican Socialist Irlandez (IRSP). Organizaţia nu a anunţat şi predarea armelor către autorităţi, dar ar putea să facă acest lucru ulterior, potrivit presei irlandeze. INLA, o grupare dizidentă din cadrul IRA (Armata Republicană Irlandeză), este responsabilă de unele dintre cele mai sîngeroase atacuri care au fost comise în timpul conflictului nord-irlandez. Organizaţia l-a asasinat, în 1979, pe Airey Neave, un purtător de cuvînt al Partidului Conservator din Irlanda de Nord şi consilier apropiat al fostului premier Margaret Thatcher, amplasînd o bombă sub automobilul acestuia, într-o parcare a Camerei Comunelor de la Londra. INLA este, de asemenea, implicată în atentatul cu bombă împotriva unui pub la Ballykelly, în 1982, situat lîngă o bază a forţelor armate, care s-a soldat cu 17 morţi. Organizaţia, care se opune prezenţei britanice în Irlanda de Nord, l-a ucis şi pe Billy Wright, liderul grupului loialist LVF, în închisoarea Maze din Belfast, în 1997. Conform unor anchete recente ale poliţiei, INLA ar fi implicată în cazuri de crime, escrocherii şi droguri.
Hillary Clinton a început, sîmbătă, un turneu european care include Zurich, Londra, Dublin şi Belfast. Luni seara, ea era aşteptată la Moscova.