Hillary Clinton vrea “lideri responsabili” pentru Iran

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hillary Clinton vrea “lideri responsabili” pentru Iran

Externe 20 Septembrie 2010 / 00:00 384 accesări

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi-a exprimat speranţa ca “lideri responsabili” să preia controlul în Iran, într-un interviu pentru postul american ABC, difuzat duminică. Ea a denunţat puterea exercitată în Iran de armată, Gardienii Revoluţiei şi de alte miliţii. Potrivit acesteia, mulţi iranieni, chiar şi cei care erau, la origine, simpatizanţi ai Guvernului islamic, au început să îşi exprime dezacordul faţă de sistem. Hillary Clinton a declarat că administraţia Obama încearcă să îi ajute pe iranieni din interior şi că a avut întrevederi cu experţi iranieni, care i-au expus opinii diferite. Secretarul de Stat a salutat sancţiunile economice internaţionale impuse Iranului de către Consiliul de Securitate al ONU, în luna iunie, considerând că “ele fac mult rău regimului iranian”. În final, Clinton aminteşte că SUA vor ca Iranul să se întoarcă la masa negocierilor multilaterale pe tema programului nuclear şi să permită inspecţii efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) la centralele sale nucleare.

Reprezentanţi din cele şase ţări implicate în dosarul iranian se vor întâlni, săptămâna aceasta, la New York, unde va avea loc Adunarea Generală a ONU. Reuniunea va avea loc după adoptarea la 9 iunie a ultimei serii de sancţiuni a Consiliului de Securitate al ONU împotriva Iranului, suspectat că încearcă să obţină bomba nucleară, sub acoperirea unui program civil. Cele şase state sunt Germania şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia).

Tot ieri, doi oficiali iranieni au declarat că “Iranul nu a arestat niciun militar american la frontiera cu Pakistanul”, dezminţind o informaţie publicată anterior de un site apropiat Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului de la Teheran. Ulterior, Pentagonul a anunţat că niciunul din militarii săi nu se află reţinut în Iran. Aceste informaţii intervin în condiţiile în care o tânără americană, care era deţinută în Iran din iulie 2009, a fost eliberată marţi. Eliberarea acesteia a avut loc în schimbul achitării unei cauţiuni în valoare de cinci miliarde de riali (500.000 de dolari), potrivit Parchetului din Teheran. Sarah Shourd, în vârstă de 32 de ani, fusese arestată la 31 iulie 2009, împreună cu alţi doi americani, ei fiind acuzaţi că au trecut ilegal graniţa dintre Irak şi Iran. Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat, vineri, că SUA ar trebui să-i elibereze pe cetăţenii iranieni aflaţi în custodie americană, în schimbul eliberării lui Sarah Shourd.



12