Hipertensiunea arterială, învinsă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hipertensiunea arterială, învinsă?

Sănătate 04 Iulie 2013 / 00:00 832 accesări

Specialiştii în medicină au găsit o nouă tehnică prin care pot trata cu succes hipertensiunea arterială. Potrivit „Science Daily“, ei au tăiat un nerv care leagă rinichii de creier, constatând că această operaţie are un efect uimitor asupra organismului. După tăierea nervului în cauză, experţii au constatat că pot reduce astfel hipertensiunea şi chiar riscul de accident vascular cerebral, scrie „Science Daily“. De asemenea, specialiştii britanici implicaţi în acest studiu spun că se poate reduce astfel şi riscul bolilor de inimă şi al celor renale. Procedura respectivă are foarte puţine efecte secundare, ea dând rezultate mai ales în cazurile greu de tratat de hipertensiune arterială. Echipa condusă de doctorul Julian Paton, de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, a constatat că rezultatele sunt vizibile inclusiv pe termen lung. Tehnica se numeşte „de-nervaţie renală“, ea fiind testată cu succes pe un număr de 19 pacienţi. Procedura este executată folosind un tub foarte subţire, care se introduce într-o arteră din piciorul pacientului. Apoi, tubul respectiv ajunge la artera care face legătura între creier şi rinichi. Specialiştii se declară entuziasmaţi de noua descoperire, utilă mai ales în cazul pacienţilor care au probleme cu tensiunea, în ciuda tratamentului luat. În cazul medicamentelor pentru hipertensiune, pacienţii au de-a face cu efecte secundare.



12