Hipertensiunea arterială, “ucigaşul tăcut”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hipertensiunea arterială, “ucigaşul tăcut”

Sănătate 26 Martie 2010 / 00:00 1296 accesări

Hipertensiunea arterială (HTA) poate duce la probleme grave de sănătate sau chiar la deces, spune şeful Biroului de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, totodată şi master european în promovarea sănătăţii. “HTA a fost numită “ucigaşul tăcut” din două motive. Mai întâi este “tăcută” neexistând manifestări specifice. Acuzele ca: ameţeală, nervozitate, epistaxis (sângerări nazale), sau dureri de cap care apar în HTA, nu sunt neapărat legate de HTA”, explică medicul, care subliniază că valorile crescute ale tensiunii arteriale pot afecta serios organismul. “În principal, HTA înseamnă o sarcină crescută pentru cord şi artere. Pentru că inima trebuie să muncească mai mult, pentru o perioadă lungă de timp, ea tinde să-şi crească dimensiunile. O inimă uşor mărită poate funcţiona foarte bine, dar dacă ea se modifică foarte mult, nu mai poate face faţă necesităţilor organismului”, mai spune dr. Popescu. În condiţiile prezenţei HTA, procesul natural de scădere a elasticităţii arterelor este accelerat. HTA creşte riscul accidentelor cerebrale, dar poate afecta rinichii şi ochii.

FACTORII DE RISC INFLUENŢABILI. Un prim factor de risc îl constituie aportul crescut de sare, la anumite persoane, dar şi stilul de viaţă sedentar, fiind cunoscut faptul că inactivitatea creşte riscul câştigului ponderal şi al HTA. Medicul spune că fumatul creşte riscul cardiovascular general, în vreme ce abuzul de alcool consumat regulat poate creşte TA dramatic. “Cantităţile crescute de grăsimi saturate în dietă, dar şi obezitatea la persoanele cu un index de masă corporală > 30 kg/m2 (greutatea raportată la suprafaţa corporală) au un risc mare de a dezvolta TA crescută. “Scăderea ponderală reduce valorile TA. Normal, indexul de masă corporală este 18,5-24,9 kg/m2. Stresul, deşi frecvent menţionat, este dificil de măsurat şi răspunsurile la stres variază de la o persoană la alta”, mai explică medicul şef.

FACTORII DE RISC NEINFLUENŢABILI. Vârsta este considerată un factor de risc neinfluenţabil. Cu trecerea timpului, vasele de sânge devin rigide (numărul de fibre de colagen din pereţii arterelor şi arteriolelor creşte). Cu reducerea elasticităţii apare o arie de secţiune a vaselor mai mică în sistolă şi astfel o creştere a TA medii. Bărbaţii dezvoltă HTA frecvent între 35 şi 50 de ani. Femeile fac HTA adesea după menopauză. “Rasa este un alt factor. Americanii negri dezvoltă HTA mai frecvent decât ceilalţi, mai devreme şi cu tendinţa de a fi mai severă, în vreme ce ereditatea este şi ea cunoscută. Dacă părinţii sau alte rude apropiate au HTA, riscul de a avea HTA este mult mai mare”, mai spune dr. Loti Popescu. Comparativ cu normotensivii, hipertensivii prezintă riscuri: de trei ori mai mari de boală coronariană; de şase ori mai mari de insuficienţă cardiacă; de şapte ori mai mari de accident vascular cerebral.



12