Hipnoză - între divertisment și terapie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
8-10 martie: Eveniment unic în România

Hipnoză - între divertisment și terapie

Lifestyle 04 Martie 2019 / 17:09 899 accesări

Hipnoza este un termen care de-a lungul timpului în gândirea populară a fost asociat cu trucuri de control al minții, iluzionism, magie, pendul fermecat şi alte mituri. De fapt, hipnoza este mai puțin misterioasă şi mai mult ştiințifică şi “lumească” decât ai putea să crezi.

Putem vorbi și despre hipnoza de spectacol, unde hipnotiștii îsi arată abilitățile într-un cadru larg, în mijlocul unei mulțimi sau pe o scenă. Chiar dacă scopul ei este de a distra, faptul că demonstrează puterea extraordinară a minții umane atrage de fapt reacțiile puternice din partea participanților.

“Hipnoza de scenă nu este însă doar un mijloc de divertisment. Tehnicile specifice hipnozei de spectacol îți oferă posibilitatea de a învăța tehnici avansate de comunicare, te ajută să ai mai multă încredere în tine și te învață cum să oferi siguranță în orice tip de interacțiune. Hipnotistul de scenă este cel care știe cum să cucerească pulicul folosindu-se de toate resursele sale: limbaj verbal, nonverbal, umor, înflăcărare, încredere de sine. Un hipnotist de scenă va lucra întotdeauna în cele mai grele condiții – în fața unui public numeros, gălăgios, cu așteptări mari. Pentru că nu își permite să greșească, un astfel de hipnotist este dotat cu calități care, în cazul în care vrei să le înveți, te pot ajuta și pe tine să te descurci în orice condiții în viața personală și profesională”, declară psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Einsten, Michael Jordan sau Oprah au folosit hipnoza ca mijloc de terapie

Ceea ce nu știu, sau refuză să creadă mulți oameni, este că hipnoza reprezintă și o formă foarte eficientă de terapie, cu rezultate extraordinare în rezolvarea atât a problemelor emoționale, fizice sau mentale cât și în procesul de schimbare și dezvoltare personală. Există zeci de studii care validează puterea hipnozei și îi atestă eficacitatea în tratarea durerilor, a bolilor sau pentru creșterea aptitudinilor.

“Hipnoza este și unul dintre secretele puternice folosite de personalități la fel de puternice din lumea sportului, filmului, științei sau politicii. Unii dintre cei mai buni și cunoscuți oameni care au trăit vreodată au obținut realizări uimitoare sau și-au rezolvat probleme care le stăteau în calea succesului folosind hipnoza. Albert Einstein, Mozart, Tiger Woods, Michael Jordan, Andre Agassi sau Oprah Winfrey sunt doar câteva exemple de celebrități care s-au folosit de puterea hipnozei pentru a excela în domeniile lor de activitate”, declară psihologul Angela Nuțu.

Eveniment unic în București

Fie că ești deja familiarizat cu hipnoza, fie că abia faci primii pași în descoperirea acestui domeniu fascinant, ai acum o posibilitate unică de a intra în culisele celei mai controversate metode de a practica hipnoza: Spectacolul.

În perioada 8-10 martie, Richard Barker, hipnotistul numărul 1 al Americii vine pentru prima dată la București pentru a susține primul curs internațional de hipnoză de scenă din România. Trainerul va preda tehnici de hipnoză de scenă și terapie ca metode alternative de divertisment și dezvoltare personală și profesională, pasionaților și curioșilor de domeniul hipnozei, oamenilor inovativi și deschiși către nou și celor interesați de puterea minții umane.

Biletele pot fi cumpărate de pe https://hipnozadescena.ro/spectacol/

Cine este Richard Barker?

Richard Barker este cel mai renumit hipnotist de scenă la ora actuală, la nivel mondial. A apărut în numeroase programe TV celebre din Statele Unite și este autor și speaker international.

În cei peste 20 de ani de carieră în domeniul hipnozei de spectacol și al hipnozei de scenă, Richard a susținut spectacole în peste 20 de țări din întreaga lume. A fascinat mintea a peste 500.000 de spectatori din întreaga lume precum și a multor celebrități din lumea showbiz-ului international.

Richard Barker este și un foarte bun terapeut, ajutând oamenii să își atingă scopurile folosindu-se de cunoștințele sale în domeniul hipnozei, nu doar prin spectacol și distracție, ci și apelând la metode terapeutice și de dezvoltare personală.

Taguri articol


12