HÎRŞOVA - Proiect pentru o staţie de epurare, trei staţii de pompare şi o conductă de refulare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HÎRŞOVA - Proiect pentru o staţie de epurare, trei staţii de pompare şi o conductă de refulare

Administrație 25 Iunie 2009 / 00:00 575 accesări

Uniunea Europeană a acordat foarte greu fonduri nerambursabile autorităţilor locale din România. Chiar dacă de multe ori au existat proiecte îndrăzneţe şi chiar unicat, fondurile nu au fost alocate, probabil din cauza birocraţiei. După mai multe încercări nereuşite, autorităţile locale, la iniţiativa celor judeţene au format Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal şi Agenţia de Dezvoltare Dobrogea. Prin înfiinţarea celor două Agenţii, autorităţile locale şi cele judeţene speră să obţină mult mai repede fondurile europene de care au nevoie pentru dezvoltarea infrastructurii. Imediat după înfiinţarea celor două agenţii, au şi fost depuse proiecte, care se află în diferite faze. Primarul oraşului Hîrşova, Tudor Nădrag, a declarat că s-au realizat cîteva proiecte privind reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare, dar acestea au fost respinse de fiecare dată. „Acum, că facem parte din Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal, sperăm să finalizăm un proiect mai vechi al Primăriei Hîrşova. În proiectul mare care este în valoare de 150 de milioane de euro, este şi Hîrşova prinsă cu o staţie de epurare, trei staţii de pompare şi o conductă de refulare de trei kilometri, proiect în valoare de 5 milioane de euro. Avînd în vedere stadiul avansat al proiectului, sperăm să se obţină cît mai repede finanţarea pentru a putea începe lucrările“, a declarat Tudor Nădrag.



12