Hoaţă săltată de poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoaţă săltată de poliţişti

Eveniment 28 Mai 2014 / 00:00 816 accesări

Poliţiştii din Valu lui Traian au reuşit să dea de urma unei tinere care, în urmă cu mai bine de o lună, fusese condamnată la trei ani de închisoare de judecătorii din Tulcea pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că acţiunea care a vizat prinderea Marianei Zoiţa, de 23 de ani, din Valu lui Traian, a fost organizată luni după-amiază, în jurul orei 15.00. În rechizitoriul întocmit de procurorii tulceni, Zoiţa a fost acuzată că, împreună cu concubinul ei, Ştefanov Stelian, a comis mai multe furturi pe raza judeţului Tulcea. „În perioada martie - iunie 2012, Ştefanov, cu complicitatea Marianei Zoiţa, care i-a asigurat paza prin intermediul unui telefon mobil şi a unui sistem „hands free“, a pătruns, prin ruperea butucului yalei uşii de intrare, în şase locuinţe, de unde a sustras bijuterii din aur şi argint, electronice şi bani, în valoare totală de peste 40.000 lei“, se arată în actul de acuzare întocmit de magistraţi. Cei doi suspecţi au fost prinşi la data de 28 iunie 2012, în urma unui flagrant organizat de anchetatori.

Taguri articol


12