Preşedintele Franţei, Francois Hollande, le-a confirmat, ieri, miniştrilor săi că trupele franceze vor începe să se retragă din Mali din martie. ”Franţa nu intenţionează să rămână permanent în Mali. Africanii şi malienii sunt cei care trebuie să fie garanţii securităţii, integrităţii teritoriale şi suveranităţii acestei ţări”, a repetat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, evocând o ”predare a ştafetei către MISMA”, forţa vest-africană pentru Mali. Această forţă va număra 6.000 de militari, dintre care 2.000 sunt mobilizaţi deja în Mali. În prezent, aproximativ 4.000 de militari francezi sunt mobilizaţi în Mali.
Marţi, autorităţile franceze au evocat, pentru prima dată, un bilanţ de sute de combatanţi islamişti ucişi de la începutul intervenţiei militare în această ţară. Ei au fost ucişi în urma atacurilor aeriene franceze asupra vehiculelor care transportau luptători sau material de război şi în timpul confruntărilor directe de la Konna şi Gao, a precizat ministrul Apărării, Jean-Yves le Drian. De partea franceză, un ofiţer, pilot de elicopter, a fost ucis la 11 ianuarie, în prima zi a operaţiunii. Pe teren, rebelii tuaregi din cadrul Mişcării Naţionale de Eliberare Azawad (MNLA) au afirmat marţi că îşi coordonau acţiunile în nordul Mali, împreună cu forţele franceze, împotriva teroriştilor islamişti care fugeau. În acelaşi timp, militarii francezi continuă urmărirea unor lideri şi combatanţi islamişti care s-au refugiat pe Masivul Ifoghas, în apropiere de frontiera algeriană. Atacuri aeriene masive au fost efectuate în ultimele zile, în regiunile Tessalit şi Aguelhok, la nord de Kidal, vizând, în principal, depozite logistice şi centre de antrenament.
La Bruxelles, aproximativ 40 de oficiali din Africa de Vest, Europa şi mari organizaţii internaţionale ca ONU, Uniunea Africană şi Banca Mondială au participat, marţi, la o reuniune a grupului de sprijin pentru Mali. ”Obiectivul este acum câştigarea păcii”, a rezumat, la sfârşitul reuniunii, ministrul francez pentru Dezvoltare, Pascal Canfin, în opinia căruia ”nu va exista securitate permanentă în Mali, fără dezvoltare”.