Eventuala decizie a Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană va fi "ireversibilă", afirmă preşedintele Franţei, Francois Hollande, avertizând că Londra nu va mai obţine deloc acces la piaţa comunitară.
"Dacă decizia Marii Britanii va fi ieşirea din UE, va fi o decizie ireversibilă", a declarat Francois Hollande, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
"«Nu» va însemna «nu», fără nicio cale de mijloc şi vom suporta toate consecinţele", a atras atenţia liderul de la Paris.
"Va exista un risc serios ca Marea Britanie să piardă accesul la piaţa unică şi la orice are legătură cu zona economică europeană. Toată lumea trebuie să fie conştientă de acest lucru", a subliniat Francois Hollande.
Marea Britanie organizează joi referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană.