Holograf şi Corina îşi întâlnesc fanii pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Super-concerte live la Mamaia

Holograf şi Corina îşi întâlnesc fanii pe litoral

Monden 06 Iulie 2011 / 00:00 845 accesări

Amatorii petrecerilor nocturne şi ai muzicii bune se pot bucura, la Mamaia, ca în fiecare vară, de cele mai „fierbinţi” evenimente mondene, party-uri şi super-concerte live. În aceste zile, constănţenii, dar şi turiştii de la malul mării, care îşi doresc să petreacă serile în compania unor artişti de succes ai momentului, pot alege din oferta de distracţii propusă de clubul Jezoo din staţiunea Mamaia. Astfel, în locaţia amintită este aşteptat, joi seară, unul dintre cei mai buni showmani ai momentului, care va susţine un adevărat spectacol de percuţie. Este vorba despre evenimentul prezentat sub titulatura „Drums and Trompets Hysterical Show”, avându-l ca protagonist pe Nicu Dumitrescu din trupa lui Mihai Mărgineanu. Intrarea la acest show va fi liberă.

O veritabilă divă a show-biz-ului autohton, Corina va susţine, sâmbătă seară, un super-concert live, în acelaşi club din Mamaia. Mereu în centrul atenţiei nu doar pentru muzica ritmată pe care o promovează, ci şi pentru stilul vestimentar nonconformist, Corina Bud a reuşit să se impună şi pe ringul de dans. Astfel, artista va susţine primul ei show la Mamaia de la câştigarea Marelui Premiu de 60.000 de euro al cunoscutei emisiuni TV „Dansez pentru tine”, unde a făcut echipă cu Eduard Vasile. Show-ul de la malul mării, intitulat sugestiv... „No sleepin’ just dance!”, o va aduce în faţa publicului pe Corina atât în ipostaza de cântăreaţă, cât şi de dansatoare de excepţie.

Un concert de zile au pregătit pentru publicul estival şi cei de la Holograf, care vor cânta în Jezoo Mamaia pe data de 15 iulie. Toţi cei care doresc să fredoneze hiturile celebrei formaţii, într-un spectacol 100% live, îşi pot face rezervări la sediul clubului, biletele putându-se achiziţiona la preţul de 20 lei. Dan Bittman&co reprezentând una dintre cele mai longevive şi mai prolifice trupe de pop-rock româneşti vor include în playlist-ul serii multe din piesele sensibile cu care şi-au fidelizat publicul.

Holograf va ajunge pe litoral în cadrul unui turneu naţional, după ce a mai concertat la Timişoara, Drobeta-Turnu Severin şi Râmnicu Vâlcea. Celebra formaţie va reveni la malul mării pe 22 iulie, când va participa la Festivalul „Folk You” de la Vama Veche, cât şi pe 23 iulie, la Serbările Timişoreana de la Constanţa.



12