Constănţenilor care preferă spectacolele în spaţii mai puţin convenţionale ca sălile de teatru li se oferă, ca alternativă, săptămâna viitoare, clubul Phoenix. Pentru ei, pe 14 aprilie, de la ora 20.30, Iulia Mihalcea şi Veronica Ienuşcă vor prezenta „Home for sale”, un spectacol original.
Cele două actriţe invită publicul să urmărească povestea a două surori care se regăsesc după şapte ani, răstimp în care au trăit în colţuri diferite ale lumii, America şi Marea Britanie. Ele se întâlnesc în casa copilăriei lor, rămasă goală după moartea părinţilor lor şi pe care doresc să o vândă. Timp de aproape o oră, cei prezenţi vor trăi la maximum emoţiile revederii celor surori, asistând la un schimb de replici alert, când cinic, când înduioşător. Textul piesei este scris de Iulia Mihalcea.
Preţul unui bilet este de 20 de lei.
(M. S. )