O declaraţie controversată pune pe jar biserica şi organizaţiile LGBT de pe întreg mapamondul. Când spunem biserică, ne referim, evident, la Vatican. Astfel, Papa Francisc a recomandat părinţilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică în avionul de întoarcere la Roma din vizita sa apostolică în Irlanda,să recurgă la ajutor psihiatric dacă descoperă la copiii lor înclinaţii timpurii sprehomosexualitate.
Vaticanul a retras, luni, referirea la ''psihiatrie'' din declaraţia făcută duminică dePapaFrancisc, menţionând că suveranul pontif nu a intenţionat să se refere la aceasta ca la ''o afecţiune psihiatrică'', relatează AFP. Trebuie să se ţină seama de vârsta persoanei, a explicatPapa, întrebat de un jurnalist ce le-ar recomanda acelor părinţi care constată orientărihomosexualela copiii lor. ''Când se manifestă încă din copilărie, sunt multe lucruri de făcut, prin psihiatrie, pentru a vedea cum stau lucrurile. E altceva însă când se manifestă după vârsta de 20 de ani", a spus suveranul pontif.
Cuvântul ''psihiatrie'' a fost retras din transcrierea publicată luni de serviciul de presă al Vaticanului ''pentru a nu modifica gândirea Papei'', a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Vaticanului. "CândPapase referă la "psihiatrie" este clar că o face ca un exemplu care se numără printre diverse lucruri ce pot fi făcute", a explicat aceeaşi sursă. "Însă, cu acest cuvânt el nu a avut intenţia de a spune că este vorba despre o afecţiune psihiatrică, ci poate că ar trebui văzut cum stau lucrurile la nivel psihologic", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Aceasta nu este prima dată când Vaticanul a retuşat declaraţiile făcute de Papa în timpul tradiţionalei conferinţe de presă pe care acesta o susţine în avion în cursul călătoriilor sale în străinătate. Potrivit agenţiei I.Media de la Vatican, serviciul de presă al Sfântului Scaun a retras în 2013 o frază întreagă pronunţată de Jorge Bergoglio. În această frază eliminată ulterior, Papa a afirmat cu privire la Oscar Romero, arhiepiscop de San Salvador, asasinat în 1980: ''Nu am nicio îndoială că merită să fie beatificat, însă trebuie să luăm în considerare contextul''.
Asociaţiile de apărare a drepturilorLGBTdin Franţa (lesbiene, gay, bisexuale şi transsexuale) au denunţat luni afirmaţiile "iresponsabile" ale Papei. "Condamnăm aceste afirmaţii care trimit la ideea căhomosexualitateaeste o boală. Dacă există o boală, aceea este homofobia ancorată în societatea noastră care duce la persecutarea persoanelorLGBT'', a declarat pentru AFP Clemence Zamora-Cruz, purtătoarea de cuvânt a Inter-LGBT. Aceste afirmaţii sunt "şocante", deoarece stigmatizează copiii, a spus ea, reamintind că "studiile au demonstrat că riscul de sinucidere este mai ridicat decât media în rândul tinerilorLGBT".