„Hora Unirii“ la graniţa României cu Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Hora Unirii“ la graniţa României cu Ungaria

Externe 19 Februarie 2017 / 13:32 1051 accesări

Au fost deschise 10 noi puncte de trecere a frontierei în Ungaria. De bucurie, români şi unguri s-au prins într-o "horă a unirii" la graniţă. Oamenii din câteva comune de la graniţa cu Ungaria au de acum propriul punct de trecere a frontierei. Motiv de mare bucurie, pentru că nu vor mai face un ocol de zeci de kilometri ca să ajungă în ţara vecină. Într-o primă etapă, punctele de trecere vor fi deschise doar sâmbăta. Se îndreaptă acum o eroare de pe urma căreia mulţi au suferit, spun localnicii. Şi s-au grăbit să profite acum, din plin. În judeţul Arad vor fi deschise la fiecare sfârşit de săptămână cele patru noi puncte de frontieră - Variaşu Mic, Grăniceri, Iermata Neagră şi Nădlac - altul decât cele două existente. Şi în Bihor, multe familii care trăiesc de-o parte şi de alta a graniţei cu Ungaria fac ocoluri mari pentru a ajunge la muncă sau la rude. Uneori, chiar renunţă să se mai întâlnească cu apropiaţii. De acum 20 de ani, s-au tot făcut încercări pentru redeschiderea punctelor de trecere a frontierei. Autorităţile locale din comunele româneşti şi ungureşti de pe graniţă au şi asfaltat de câţiva ani drumurile care le leagă, în aşteptarea marii inaugurări. De bucurie, români şi unguri s-au prins într-o Horă a Unirii. De acum, în judeţul Bihor vor funcţiona în weekend trei puncte temporare de trecere a frontierei - Cheresig, Roşiori si Voivozi, iar în Satu Mare - Peleş, Bercu şi Horea.



12