Actorul Horaţiu Mălăele, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, care îşi va întâlni publicul din Constanţa pe 4 octombrie, la Casa de Cultură, unde va susţine recitalul actoricesc „Sunt un orb”, este nominalizat la ediţia 2011 a Premiilor Prometheus, categoriile Opera Omnia. Finalişti, la categoria Opera Omnia, mai sunt: Paul Cornea (secţiunea literatură), Cristian Mandeal (secţiunea muzică) şi Sorin Ilfoveanu (secţiunea arte vizuale).
De asemenea, finaliştii pentru categoria Opera Prima sunt: Val Chimic (Valentina Chiriţă) - secţiunea literatură, Mihai Ritivoiu (muzică), Alexandru Niculescu (arte vizuale) şi Marian Crişan (artele spectacolului). Câştigătorii vor fi desemnaţi pe 19 octombrie, la Clubul Prometheus din Bucureşti, în cadrul unei gale care va începe de la ora 19.00.
Juriul, prezidat de Andrei Pleşu, este format din: Eugen Negrici (secţiunea literatură), Dan Dediu (secţiunea muzică), Ruxandra Demetrescu (secţiunea arte vizuale) şi Ion Caramitru (secţiunea artele spectacolului). Marele premiu Prometheus pentru Opera Omnia are o valoare de 100.000 de lei, iar cel pentru Opera Prima, de 10.000 de lei. Totodată, vor mai fi acordate trei premii, fiecare în valoare de 10.000 de lei, finaliştilor marelui premiu Prometheus pentru Opera Omnia. Premiile, acordate în fiecare an de Fundaţia Anonimul, răsplătesc artiştii români de valoare din următoarele domenii: literatură, muzică, arte vizuale şi artele spectacolului.
Printre laureaţii ediţiilor anterioare ale marelui premiu Prometheus pentru Opera Omnia se numără: Liviu Ciulei, Vasile Gorduz şi Silvia Radu, Nicolae Manolescu, Paul Bortnovski, Aurel Stroe, George Banu, Mircea Horia Simionescu, Ileana Mălăncioiu şi Victor Rebengiuc. Dan Dediu, Cristian Mungiu, Radu Afrim, Diana Rotaru, Cristian Nemescu, Alexandru Rădvan, Alexandru Tomescu, Remus Azoiţei, Eduard Stan şi Andrei Terian se află printre laureaţii marelui premiu Prometheus pentru Opera Prima.