Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a devenit persoana non grata în ochii Opoziţiei. Sătui de fumurile de mare om politic ale şefei de la Cameră, liberalii au declanşat o amplă campanie naţională pentru demiterea Robertei Anastase. Anunţul a fost făcut, ieri, de preşedintele Organizaţiei ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu a avertizat, vineri, că liberalii se vor adresa Curţii Constituţionale dacă plenul Camerei Deputaţilor va adopta modificările Regulamentului de funcţionare în forma propusă de Comisie. În plus, deputatul i-a acuzat pe parlamentarii Coaliţiei de guvernare că vor „să o ...
Comentariile pe marginea votului „greşit” al democrat - liberalilor au continuat ieri cu afirmaţiile deputatului PNL Horea Uioreanu, care consideră că votul din Camera Deputaţilor privind TVA de 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei arată „harababura şi ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu consideră că se pregăteşte nu o remaniere a Guvernului Boc, ci o „remaiere”. Uioreanu a declarat că eşecul guvernării nu poate fi aruncat pe umerii unor miniştri, premierul Emil Boc fiind răspunzător de faptul că Executivul nu are un program de scoatere a României ...
Ideea năucitoare a lui Băsescu de a le mulţumi românilor plecaţi în străinătate că nu se mai întorc în ţară continuă să provoace reacţii aprinse în rândul politicienilor. Deputatul PNL Horea Uioreanu le propune Guvernului Boc şi preşedintelui Traian Băsescu să emigreze şi să îşi caute slujbe ...
Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a declarat, ieri, că i se pare „interesant că la fiecare vizită a FMI Guvernul face numai bine, dar prognozele americane pentru economia românească nu se adeveresc de cele mai multe ori”. El susţine că ceea ce face FMI în România se poate numi „operaţia a ...
După ce, timp de două zile, a bătut apa-n piuă pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, „răspopitul” Laszlo Tokes şi-a nuanţat declaraţiile, sâmbătă, la Băile Tuşnad. Nu de alta, dar de faţă era preşedintele Traian Băsescu, un apropiat al lui Tokes, şi nu se cădea ca agitatorul şef al ...
De la anunţarea măsurilor habotnice anticriză, preşedintele PNL, Crin Antonescu, se numără printre cei mai „slobozi” la gură politicieni. El a afirmat, recent, că preşedintele Traian Băsescu „nu a cedat un leu” de la banii pentru clientelă, punând toate măsurile de austeritate pe ...
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Horea Uioreanu, a afirmat, ieri, că “PDL face de ruşine liberalismul”. Acesta le cere democrat liberalilor să scoată din denumirea partidului litera L, care simbolizează liberalismul, “pentru că o fac numai de faţadă şi în scop ...
Deputatul Horea Uioreanu va propune Biroului Politic Central al PNL elaborarea unui proiect de lege prin care guvernanţilor care au semnat ordonanţe ilegale să le poată fi imputate despăgubirile pe care statul va trebui să le plătească funcţionarilor care şi-au recâştigat funcţiile în instanţă ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu îi acuză pe parlamentarii PD-L că „au reuşit să dea lovitura de graţie unei tradiţii seculare a românilor” prin hotărârea de se acciza şi ţuica produsă de ţărani pentru consumul propriu. Potrivit lui Uioreanu, deputaţii PD-L au „atentat”, astfel ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu acuză PD-L că cedează “şantajului” aliaţilor de la guvernare. “Ultima realizare a PD-L este legată de modificarea programului de lucru al Camerei Deputaţilor pentru ziua de luni, 15 martie, una din zilele oficiale ale Ungariei şi Ziua Maghiarilor de Pretutindeni ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că merge “la strîns de voturi cu seringa pe centură”, în urma prezentării raportului Comisiei prezidenţiale privind dezincriminarea drogurilor uşoare şi legalizarea sexului comercial. Uioreanu a criticat raportul cu pricina ...
Clasa politică a reacţionat în urma dezvăluirilor făcute de presă legate de faptul că fratele preşedintelui ţării ar fi urmat să devină un “jucător” în industria de armament. Fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu: “Atunci cînd eşti înt-o poziţie publică atît de ...
Grupul consulativ al PNL, în care este şi Tăriceanu, va conduce campania Grupul politic consultativ al PNL, din care face parte şi fostul lider liberal Călin Popescu Tăriceanu, va conduce campania pentru alegerile prezidenţiale. Şeful campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, Romeo Stavarache, a ...
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Horea Uioreanu, a anunţat, ieri, că liberalii vor redepune în Parlament, la începutul sesiunii parlamentare, propriul pachet de legi ale educaţiei, care a fost respins în luna martie. El a precizat că proiectul va fi modificat şi îmbunătăţit ...