Horia Tecău, în turul secund la Lexington

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horia Tecău, în turul secund la Lexington

Sport 27 Iulie 2006 / 00:00 973 accesări

Horia Tecău a acces în turul al doilea a turneului challenger de la Lexington (SUA), dotat cu premii în valoare de 50.000 de dolari. Tecău l-a învins în primul tur, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-1, pe mexicanul Juan-Manuel Elizondo şi va juca în turul al doilea cu japonezul Go Soeda, care a dispus, cu scorul de 7-5, 6-4, de americanul Jeremy Wurtzman. În turneul challenger de la Granby (Canada), dotat cu premii în valoare de 50.000 de dolari, Florin Mergea s-a calificat în turul al doilea, învingîndu-l în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 4-6, 6-4, pe sportivul taiwanez Jen-Hsun Lu. În turul secund, Mergea va juca în compania învingătorului dintre Sun-Woong Jun (Coreea de Sud) şi Tobias Clemens (Germania). În schimb, Dacian Crăciun a fost eliminat în primul tur al turneului challenger de la Recanati (Italia), dotat cu premii în valoare de 21.250 de euro. Crăciun a fost învins, cu scorul de 7-6 (7/5) 6-1, de polonezul Dawid Olejniczak.



12