După un sezon excelent, în care a reușit să cucerească opt trofee în turneele de dublu, la Shenzhen (China), Washington (SUA), s-Hertogenbosch (Olanda), Bucureşti, Casablanca (Maroc), Zagreb (Croația), Beijing (China) şi Valencia (Spania), și a fost prezent la Turneul Campionilor, alături de partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer, Horia Tecău se pregătește deja pentru viitorul sezon ATP, unde marele obiectiv este câștigarea unui titlu de Mare Șlem. „Mă aşteptam să ne înţelegem bine şi să ne antrenăm bine împreună, să progresăm. Îl cunosc de foarte mulţi ani şi îi cunosc caracterul şi atitudinea. Bineînţeles că la începutul anului, fiind un parteneriat nou, ne-a luat ceva timp să ne acomodăm. Julien a trecut pe partea dreaptă, de pe rever, unde a jucat în ultimii trei ani, şi a trebuit să se acomodeze mai mult la jocul de retur. În primele luni, nu au venit rezultatele pe care le doream, dar pe parcurs şi mai ales spre sfârşitul anului am reuşit să ne sudăm şi să jucăm un tenis bun. Nu am mai avut înfrângeri-surpriză, cum am avut la începutul anului, şi am avut evoluţii constante, chiar am bătut echipe de top şi am fost foarte aproape să îi învingem şi pe fraţii Bryan, nr. 1 mondial, la Londra. Îmi doresc să cuceresc un titlu de Mare Șlem, care îmi lipseşte, dar acesta este un obiectiv pe termen lung. Vreau să mă bucur de sportul pe care-l practic şi de locurile pe care le vizitez şi ştiu că, dacă toată munca pe care o depun pe terenul de tenis se va îndrepta în direcţia bună, va veni şi un titlu de Mare Șlem”, a spus Tecău.
Începând de săptămâna trecută, Tecău și Rojer se antrenează sub soarele fierbinte din Miami, unde vor rămâne până aproape de Crăciun, când triplul finalist de la Wimbledon va reveni în țară pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă alături de familie. La finalul unei ședințe de antrenamente, Tecău și Rojer au avut parte o surpriză extrem de plăcută, fiind vizitați pe terenul de tenis de celebrul actor Kevin Spacey. „Trei ore de tenis, două titluri de Mare Șlem și două Oscaruri pe același teren”, a titrat constănțeanul pe pagina sa de Facebook. Totodată, Tecău a profitat de faptul că se află la Miami și a mers împreună cu prietenii la un concert susținut de rapperul american Usher.