Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în sferturi la Indian Wells

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în sferturi la Indian Wells

14 Martie 2017 / 09:06 453 accesări

Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au câştigat, marţi, meciul cu dublul britanic Daniel Evans/Andy Murray, scor 6-4, 6-3, şi s-au calificat în sferturile de finală ale turneului Masters de la Indian Wells, SUA, disputat pe suprafaţă dură.

Partida a durat o oră şi şapte minute. Tecău şi Rojer au reuşit trei aşi şi au comis două duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost de 74% (77% câştigate cu prima minge, 50% cu a doua). Românul şi olandezul au cedat serviciul de două ori şi au reuşit patru break-uri.

Horia Tecău (32 de ani, locul 15 ATP la dublu) şi Jean-Julien Rojer (35 de ani, locul 20 ATP) au ajuns pentru prima dată în sferturi la Indian Wells. În precedentele participări, cei doi nu au reuşit să treacă de primul tur.

În runda următoare, dublul româno-olandez va juca împotriva perechii Jamie Murray/Bruno Soares (Marea Britanie/Brazilia), favorită 4. Tecău şi Rojer au câştigat singura confruntare directă, în 2016, la Cincinnati.

Pentru parcursul de până acum la Indian Wells, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi-au asigurat 180 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 48.010 de dolari.

La începutul lunii martie, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au câştigat primul trofeu după o pauză de zece luni, la Dubai.



12