Hormonul apetitului, de folos în prevenirea maladiei Alzheimer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hormonul apetitului, de folos în prevenirea maladiei Alzheimer

Monden 17 Decembrie 2009 / 00:00 417 accesări

Persoanele cu concentraţii mari în organism de leptină, hormonul apetitului, se confruntă cu un risc mult mai scăzut de a se îmbolnăvi de Alzheimer sau de alte tipuri de demenţă. Persoanele cu concentraţii mari de leptină în organism aveau, la sfârşitul unui studiu efectuat de cercetătorii Universităţii din Boston, o masă cerebrală mai mare decât persoanele care sufereau de Alzheimer, o formă de demenţă ce afectează peste 26 de milioane de persoane pe plan mondial.

Descoperirea leptinei în 1995 i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să spere că vor descoperi în curând o metodă prin care persoanele supraponderale vor putea să slăbească pe cale naturală. Şoarecii obezi cu deficit de leptină au slăbit într-un timp record. Cu toate acestea, în cazul oamenilor, tratamentele bazate pe leptină au înregistrat doar succese temporare. Studiul s-a bazat pe datele şi culese de Framingham Heart Study, un uriaş studiu de sănătate, ce a debutat în 1948, în Framingham, statul american Massachussetts. Cercetătorii americani au studiat legătura dintre contraţiile de leptină din sânge şi maladia Alzheimer şi celelalte forme ale de demenţă. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 785 de persoane, care nu prezentau semne de demenţă la începutul acestei monitorizări, în perioada 1990-1994. Aproape 200 dintre voluntari au acceptat scanările cerebrale prin care medicii au măsurat volumul creierelor acestora. După o perioadă medie de opt ani şi care pentru unele persoane a durat 15 ani, 111 persoane au prezentat semne de demenţă, iar 89 dintre acestea au fost diagnosticate cu Alzheimer. Persoanele cu cea mai mică concentraţie de leptină în sânge, la începutul studiului, se confruntă cu un risc de 25% de a se îmbolnăvi de Alzheimer. În schimb, persoana cu cea mai mare concentraţie de leptină la începutul studiului se confruntă cu un risc de doar 6% de a se îmbolnăvi de Alzheimer sau alte tipuri de demenţă.

Persoanele cu concentraţii mai mari de leptină au volume cerebrale mai mari în hipocampus, o zonă din creier importantă pentru memorie, comparativ cu persoanele cu concentraţii mici de leptină.



12