Hosni Mubarak s-a rănit la cap în cabina de duş a închisorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hosni Mubarak s-a rănit la cap în cabina de duş a închisorii

Externe 17 Decembrie 2012 / 00:00 355 accesări

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak s-a rănit sâmbătă, alunecând în cabina sa de duş din închisoare, a transmis agenţia de presă oficială Mena. Fostul preşedinte a fost tratat pentru echimoze şi un traumatism cranian, în aripa medicală a închisorii situată la sud de Cairo, a precizat Mena. Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a condus Egiptul timp de trei decenii, înainte de a demisiona la 11 februarie 2011, sub presiunea manifestaţiilor uriaşe care au ţinut 18 zile. La 2 iunie, acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru reprimarea revoltei populare îndreptată împotriva regimului său, care s-a soldat cu 850 de morţi. Tribunalul l-a acuzat că nu a adoptat dispoziţiile necesare pentru a împiedica producerea victimelor. La aproape două săptămâni după condamnarea sa, surse medicale şi militare au transmis că preşedintele demis se află în comă şi a fost plasat sub asistenţă respiratorie. Acesta a fost transferat la spitalul forţelor armate din Maadi, în suburbia capitalei, înainte de a se întoarce în închisoare la jumătatea lunii iulie, după ce starea sa de sănătate s-a ameliorat. Sănătatea lui Mubarak ar fi început să se degradeze după arestarea sa, la 2 iunie, surse din securitate vorbind despre depresie acută, probleme respiratorii şi hipertensiune. La 11 iunie, acesta a suferit două defibrilări după un stop cardiac.

Taguri articol


12