Preşedintele egiptean înlăturat de la putere Hosni Mubarak, aflat în arest preventiv în spital, este depresiv şi are nevoie de supravegherea unui psiholog. Fostul preşedinte, în vârstă de 83 de ani, este spitalizat la Sharm el-Sheikh, pe litoralul Mării Roşii, de luna trecută, în urma unei crize cardiace suferite în timpul unui interogatoriu. Hosni Mubarak face obiectul unei anchete privind originea averii sale, precum şi privind reprimarea mişcării populare împotriva regimului său în ianuarie şi februarie, soldată cu peste 800 de morţi. Transferul lui în închisoare în aşteptarea unui eventual proces este condiţionată de evoluţia stării sale de sănătate. Justiţia egipteană a anunţat că o echipă de cardiologi urmează să evalueze starea de sănătate a fostului preşedinte pentru a stabili dacă acesta poate fi transferat la închisoare.