22 Noiembrie 2024, 16:01
Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a fost reținut de polițiștii din București, sub acuzația că a spart Policlinica Titan în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Individul a pătruns atunci în mai multe cabinete medicale și a furat câteva laptopuri. Miercuri seară, în jurul orei 20.30, acesta a fost capturat de anchetatorii care l-au blocat în trafic în comuna Jilava. În autoturismul suspectului au fost găsite și două dintre bunurile sustrase. În timpul audierilor, tânărul a recunoscut acuzațiile ce îi sunt aduse.