Hoţ de cărbune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţ de cărbune

Eveniment 30 August 2013 / 00:00 413 accesări

A furat aproape 300 kg de cărbune energetic şi a fost prins în timp ce scotea „prada” printr-o spărtură a gardului care împrejmuieşte Portul Constanţa. Furtul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20.00, suspectul fiind un bărbat de 44 de ani, din Cumpăna. Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime spun că individul a intrat în Port printr-o spărtură a gardului şi a mers direct la vagoanele încărcate cu cărbune energetic şi staţionate în zona rampei de operare a unei societăţi comerciale portuare. După ce a umplut şase saci cu câte 40-50 de kilograme de cărbune, hoţul i-a cărat lângă gard, urmând să-i scoată în stradă şi să-i transporte la locuinţa sa cu ajutorul maşinii unui complice. Suspectul este cercetat în libertate pentru furt calificat, valoarea prejudiciului urmând să fie estimată de societatea păgubită.

Taguri articol


12