Un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa a prins în flagrant, duminică seara, un hoţ care golea rezervorul unui autotir parcat sub Podul Agigea. Atenţia oamenilor legii a fost atrasă de silueta unui om aplecat asupra rezervorului unui autocamion. Jandarmii s-au apropiat pentru a verifica dacă individul este proprietarul maşinii însă, spre surprinderea lor, la vederea patrulei, suspectul a luat-o la fugă spre malul canalului. După o urmărire pe circa 100 metri, bărbatul a fost prins şi încătuşat. Hoţul a fost identificat a fi Adrian Ţurcanu, de 34 ani, din Mangalia, iar asupra sa s-au descoperit un patent şi o şurubelniţă. Reprezentanţii legii au observat că bărbatul reuşise să deschidă capacul rezervorului autotrenului de unde a încercat să fure motorină. Pe numele lui Adrian Ţurcanu s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt. Cazul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa.