24 Noiembrie 2024, 09:23
Un bărbat în vîrstă de 34 de ani, din oraşul Constanţa, a fost prins, marţi după-amiază, în flagrant, în timp ce încerca să fure 157 de lei din buzunarul unui tînăr de 19 ani. Acţiunea a fost pusă la cale de poliţiştii constănţeni, care l-au reţinut pe Viorel Narcis Alexandru în jurul orelor 14.00, la urcarea în autobuzul 43, în zona Gării Constanţa. Oamenii legii l-au reţinut pe suspect timp de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar ieri l-au prezentat procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă Viorel Narcis Alexandru a mai comis alte fapte de acest gen.