Un bărbat de 33 de ani, din comuna prahoveană Şirna, arestat în octombrie 2010 de instanţa constănţeană pentru furt calificat, a fost condamnat, ieri, de Judecătoria Constanţa. Magistraţii au decis ca Viorel Gheorghe să stea trei ani după gratii, sentinţa nefiind însă definitivă. Reamintim că, pe 26 octombrie anul trecut, tânărul a fost reţinut de poliţişti după ce a furat un telefon mobil din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii spun că Viorel Gheorghe a intrat într-un salon din unitatea sanitară de unde i-a furat rudei unui pacient telefonul marca Nokia. Claudia Ciobanu, care venise în vizită la bunicul ei, îşi pusese mobilul la încărcat în salon şi a ieşit pe hol. Bărbatul a profitat de neatenţia femeii şi a intrat în salon, de unde a furat mobilul. Ghinionul lui a fost că nişte pacienţi l-au văzut şi au alertat cadrele medicale, care i-au anunţat pe agenţii de pază ai spitalului. Aceştia l-au reţinut pe hoţ până la sosirea poliţiştilor. Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitei. Viorel Gheorghe a fost arestat în aceeaşi zi şi, ulterior, deferit justiţiei.