Lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime (SPTM) au reuşit să facă lumină în cazul bărbatului necunoscut găsit electrocutat, în urmă cu două săptămâni, în triajul CF Port Constanţa. Săptămâna trecută, sora victimei s-a prezentat la Morga Cimitirului Central, unde şi-a recunoscut fratele, Dumitru Grădinaru, de 40 de ani, care locuia fără forme legale în Constanţa. Conform poliţiştilor, în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, victima a luat o pereche de mănuşi de protecţie, un cleşte şi un cârlig şi a mers în triajul CF Port Constanţa pentru a fura cabluri electrice. El a ales zona în care se aflau mai multe vagoane aflate în conservare şi unde credea că linia electrică de contact este scoasă din uz. După ce s-a urcat pe un vagon, Grădinaru a prins firul CF cu un cârlig, moment în care a fost electrocutat. Câteva ore mai târziu, corpul lui neînsufleţit a fost găsit de agenţii de pază care patrulau prin zonă şi care i-au anunţat pe poliţiştii SPTM. În scurt timp şi-a făcut apariţia la locul incidentului şi un echipaj SMURD, însă medicii nu au putut face nimic pentru bărbatul deja decedat. În urma necropsiei s-a stabilit că Dumitru Grădinaru a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. (C.C.)