Judecătoria Constanţa a respins, ieri, cererea de revocare a măsurii arestării preventive înaintată de Marian Diceanu, un constănţean de 43 ani, acuzat de complicitate la furt calificat. Avocatul lui a încercat să explice instanţei că Diceanu a fost eliberat din arest la sfîrşitul săptămînii trecute, iar după trei zile a fost reîncarcerat în baza aceluiaşi mandat, din cauză că poliţistul de serviciu de la arest a înţeles că instanţa i-a admis cererea de eliberare sub control judiciar a lui Marian Diceanu şi i-a dat drumul acasă. În realitate, judecătorul Tribunalului Constanţa a admis recursul procurorilor formulat împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, ceea ce însemna că bărbatul rămînea după gratii. În urma anchetei desfăşurate de IPJ Constanţa s-a stabilit că vinovat de confuzia creată este ag. şef. adj. Gheorghe Frătea, din cadrul arestului IPJ Constanţa. Parchetul de pe lîngă Judecătoria Constanţa îl anchetează pe ag. şef. adj. Gheorghe Frătea pentru neglijenţă în serviciu. „Am cerut conducerii IPJ Constanţa, prin intermediul instanţei, să ne trimită o copie după ordinul de descarcerare-încarcerare, însă nu am primit ceea ce am solicitat, ci ni s-a trimis un fel de scrisoare în care ni se povesteşte că poliţistul care l-a eliberat pe Diceanu din greşeală este cercetat de procurori. Pe mine nu mă interesează acest aspect, eu vreau să văd ce scrie în acel ordin, întrucît clientul meu a plecat legal din arest, nu a evadat şi, în acest caz, nu mai putea fi încarcerat!”, a declarat avocatul Alexandru Niţă. În prezent, bărbatul este cercetat de procurori pentru complicitate la furt calificat, însă el neagă orice participare. „Nu există nicio probă directă împotriva lui, el zice că nu a fost în autobuzul în care a avut loc fapta şi că a fost luat de poliţişti pentru că este un client vechi de-al lor. Iar motivarea instanţei care l-a arestat prima oară este că prezintă pericol public deosebit de grav pentru că a jefuit un judecător francez...”, a adăugat avocatul Niţă.
Reamintim că, în dimineaţa de 31 august a acestui an, poliţiştii Secţiei 3 împreună cu jandarmii au prins în flagrant doi constănţeni în timp ce îi furau unui francez portofelul din buzunar. Oamenii legii spun că victima a fost jefuită într-un autobuz, între Gară şi Poliţia Municipiului Constanţa, iar în portofelul furat de hoţi se afla suma de 300 de lei şi actele personale ale turistului străin. Cetăţeanul francez le-a declarat poliţiştilor că este preşedintele Tribunalului Corecţional din Paris şi că a venit la Constanţa în vacanţă. El a adăugat că în momentul în care a fost jefuit se îndrepta spre o firmă de închirieri maşini, pentru a pleca într-o excursie de patru zile pe litoralul bulgăresc. La scurt timp, oamenii legii i-au prins pe cei doi hoţi, Marian Diceanu şi Memet Şaban, pe care i-au arestat pentru complicitate la furt calificat, respectiv furt calificat. Poliţiştii spun că Şaban este cel care a băgat mîna în buzunarul judecătorului francez, iar Diceanu l-a ajutat să coboare din autobuz.