Judecătoria Constanţa a admis, ieri, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Constantin Codău, de 29 ani, din Constanţa. Bărbatul a fost arestat pe 8 septembrie de Tribunalul Constanţa pentru furt calificat, după ce, iniţial, magistraţii instanţei de fond respinseseră propunerea de arestare preventivă a lui Codău. Decizia de eliberare nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu două zile, Codău a fost depistat de un echipaj al Secţiei 5 Poliţie la bordul unui autoturism marca Volkswagen Golf, parcat pe o stradă din cartierul constănţean Poarta 6. La controlul autoturismului au fost descoperite, în portbagajul maşinii, un antiradar şi o roată de rezervă care nu îi aparţineau. Poliţiştii au stabilit că bunurile au fost furate din două autoturisme parcate în apropiere, din portbagajul unui Logan fiind luată roata de rezervă şi un antiradar din torpedoul altei Dacii.