Poliţiştii din comuna Valu lui Traian au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare pentru a prinde un hoţ. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că marţi, în jurul orei 12.00, oamenii legii din Valu lui Traian au prins doi tineri în flagrant, în timp ce furau mai multe echipamente dintr-o brutărie dezafectată. În momentul în care şi-au dat seama că au fost descoperiţi, cei doi suspecţi au încercat să fugă. Unul dintre agenţii de Poliţie, după efectuarea somaţiei regulamentare, a folosit armamentul din dotare şi a tras un foc de avertisment în plan vertical, reuşind astfel să-l prindă pe unul dintre suspecţi. Tânărul a fost escortat la sediul postului de Poliţie Valu lui Traian, pentru continuarea investigaţiilor. Din cercetările efectuate, oamenii legii au reuşit să îl identifice şi pe cel de-al doilea suspect, care a reuşit să scape, respectiv un adolescent de 13 ani. Investigaţiile sunt continuate în acest dosar penal cu cei doi suspecţi în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.