Un tânăr din Constanţa a avut ghinionul să fie prins în timpul unui furt. Constănţeanul a pătruns într-o locuinţă situată pe strada Grănicerului, din Constanţa, cu intenţia de a sustrage mai multe bunuri. Văzând că poarta şi uşa imobilului erau deschise, nu s-a gândit că proprietarul ar putea fi acasă şi ca l-ar putea prinde. După ce s-a apucat să cotrobăie prin casă, a avut ghinionul să fie surprins de proprietar, care se afla prin gospodărie. Hoţul a fost imobilizat şi reţinut până când un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa a ajuns la adresa respectivă. Tânărul a fost identificat ca fiind Doru Şaban, de 22 de ani. El a fost escortat la sediul secţiei pentru declaraţii. Pe numele lui Doru Şaban, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt şi este cercetat în stare de libertate. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să stabilească întreaga activitate infracţională a constănţeanului.