Hoţ prins de un câine de pază

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţ prins de un câine de pază

Eveniment 04 Noiembrie 2011 / 00:00 735 accesări

Un bărbat din localitatea Medgidia a reuşit, miercuri seară, ca în doar câteva ore să se aleagă cu două dosare penale. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că suspectul a intrat pentru prima dată în atenţia oamenilor legii în jurul orei 21.00, când, poliţiştii din localitate l-au observat pe Dumitru Matei, de 38 de ani, în stare de ebrietate, în timp ce se învârtea în jurul unor maşini. În timpul verificărilor, anchetatorii au găsit asupra lui Matei un cuţit cu lama metalică de 11 cm şi mâner metalic cu buton de lansare a lamei. Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de port ilegal de arma albă.

CÂINELE DE PAZĂ Două ore mai târziu, poliţiştii din Medgidia au fost alertaţi prin 112 de un localnic care reclama că un bărbat a intrat în curtea unei societăţi comerciale cu intenţia de a sparge câteva maşini parcate în interior. Echipa trimisă să cerceteze acest caz a constatat că suspectul este nimeni altul decât Dumitru Matei. Oamenii legii spun că suspectul nu a apucat să se apropie de maşini pentru că, la scurt timp după ce a sărit gardul, a fost prins de Cezar, câinele de pază al societăţii. Dumitru Matei a suferit mai multe plăgi muşcate în zona feţei motiv pentru care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Medgidia pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Bărbatul s-a mai ales cu un dosar penal pentru tentativă de furt calificat. Paznicul societăţii spune că nu este pentru prima dată când Cezar îi imobilizează pe hoţi. În luna mai, el a mai prins un intrus care vroia să fure fier vechi.



12