Hoţ prins de un jandarm în timpul liber

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţ prins de un jandarm în timpul liber

Eveniment 08 Ianuarie 2013 / 00:00 1072 accesări

Un jandarm constănţean a demonstrat că nu uită statutul de om al legii atunci când dezbracă haina militară. Duminica trecută, plt. Laurenţiu Codreanu, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, a prins un hoţ, chiar dacă se afla în timpul liber. Potrivit anchetatorilor, subofiţerul mergea pe strada Mircea cel Bătrân şi, la un moment dat, a observat un bărbat care a spart geamul portierei din stânga spate al unui Range Rover, care se afla parcat. Din interior, hoţul a luat mai multe sacoşe şi a fugit. Jandarmul a alergat după el şi l-a somat să se oprească, însă hoţul şi-a continuat fuga. După aproximativ 10 metri, plt. Laurenţiu Codreanu l-a prins pe suspect care a aruncat sacoşele, încercând să îl lovească cu pumnii în faţă pe jandarm. „Ceea ce nu cunoştea acesta era faptul că jandarmul face parte din subunitatea de intervenţie a inspectoratului şi este antrenat special pentru a putea să se apere şi să imobilizeze astfel de persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Constanţa, maior Sorin Trancă.

DOSAR PENAL Jandarmul l-a imobilizat pe hoţ şi l-a identificat ca fiind Andrei Ştefan, de 44 de ani, din Constanţa. Omul legii a cerut întăriri şi un echipaj a ajuns în scurt timp în zonă. Oamenii legii au stabilit că sacoşele furate din interiorul maşinii conţineau un tort, cozonaci şi mai multe cutii cu bomboane. Bunurile recuperate au fost predate păgubitului. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că suspectul este recidivist. Jandarmii au întocmit pe numele lui Ştefan actele premergătoare începerii urmăririi penale. Cazul a fost preluat de lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Constanţa, care au deschis dosar penal pe numele suspectului pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Andrei Ştefan a fost escortat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi, în urma audierilor, procurorii au propus magistraţilor Judecătoriei Constanţa arestarea preventivă a suspectului pentru o perioadă de 29 de zile.



12