Consilierii locali constănţenu au aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, hotărârea privind reglementarea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope în municipiul Constanţa. Primarul Radu Mazăre a declarat în cadrul şedinţei că modelul de hotărâre a fost preluat de la Prefectura Constanţa. “În caz că vom fi acţionaţi în instanţă, îl vom chema pe prefect în garanţie. Eu am exact aceeaşi poziţie, şi anume că interzicerea acestor tipuri de droguri se poate face dintr-un condei de la Bucureşti. Atât timp cât nu se poate vinde marihuana, cocaină sau alte droguri, pentru că sunt substanţe interzise, la fel ar trebui procedat şi cu aceste etnobotanice. Am fost întrebat de nenumărate ori de ce nu le interzicem. Am spus că nu avem temei legal pentru că nu autorizăm magazine şi nu ştiu cum să definim aceste substanţe pentru că nu avem specializarea necesară. Nu ştiu dacă un pliculeţ este de ceai sau de etnobotanice, pentru că nu există o definiţie legală. În aceste condiţii, am dat hotărârea de consiliu aprobată astăzi. Nu ştiu cum se va aplica. Nu ştiu cum vor fi închise aceste magazine”, a declarat Radu Mazăre. Hotărârea prevede că este interzisă în municipiul Constanţa comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuţia, deţinerea, oferirea, transmiterea, achiziţionarea, producerea, intermedierea şi utilizarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel şi indiferent de regimul juridic reglementat de legislaţia în vigoare. Cei care încalcă această prevedere riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.