Inspectorii din cadrul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Constanţa vor primi întăriri pe perioada sezonului estival. Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Dan Vlaicu - prezent la Constanţa la sfîrşitul săptămînii - în această vară, pe litoral, vor fi detaşaţi 24 de inspectori din judeţ, care vor patrula în staţiuni. „Pentru a preveni încălcarea drepturilor consumatorilor, bazîndu-ne pe controalele efectuate de inspectorii OJPC Constanţa în mini-vacanţa de 1 Mai, am decis ca în luna iunie să verificăm toate unităţile hoteliere de pe litoral, pentru a şti care este situaţia înainte de începerea sezonului. În acest fel, începînd cu 1 iulie cînd numărul turiştilor este foarte mare, hotelurile vor fi pregătite să-i primească. Dacă vom constata că nu sînt oferite condiţiile necesare consumatorilor, unităţile vor fi închise temporar, declasificate sau chiar li se va ridica licenţa de funcţionare”, a declarat Vlaicu. De controale drastice vor avea parte şi agenţii economici din domeniul alimentaţiei publice. Inspectorii vor verifica condiţiile de igienă din restaurante, terase sau fast-food-uri. În cazul în care se va repeta situaţia de anul trecut, cînd s-a descoperit că unii operatori preparau mîncarea într-o „mizerie îngrozitoare”, unităţile respective vor fi închise. Dan Vlaicu a menţionat că cele mai multe reclamaţii primite de oficiile pentru protecţia consumatorilor se referă la prestatorii de servicii. Cel mai recent caz de acest fel a avut ca protagonistă agenţia de turism „Avangarde Turism Club”, care nu a plătit taxele, cazarea şi transportul clienţilor săi - mai mulţi elevi de liceu din Deva, Abrud şi Petroşani care se îndreptau spre Paris. „Pe parcursul excursiei, clienţii agenţiei au descoperit că nu le fusese plătit nimic. Copiii şi însoţitorii s-au văzut nevoiţi să-şi achite singuri cazarea pentru o noapte şi să-şi scurteze excursia. La sfîrşitul lunii aprilie, am primit prima reclamaţie. De atunci, am încercat în zadar să identificăm reprezentanţii firmei. Am apelat chiar şi la Inspectoratul General de Poliţie”, a afirmat Vlaicu. Vineri, 9 mai, conducerea „Avangarde Turism Club” s-a prezentat la sediul ANPC, unde a primit o amendă de 50.000 lei. Mai mult, societatea va trebui să ofere despăgubiri şi turiştilor înşelaţi.
Anul sectorului bancar
În cadrul vizitei pe litoral, preşedintele ANPC a precizat că 2008 va fi dedicat serviciilor din domeniul financiar-bancar. „Există multe reclamaţii în acest sector. Vom verifica contractele încheiate de bănci pentru a vedea dacă se respectă drepturile consumatorilor. În plus, mulţi clienţi se plîng de faptul că angajaţii băncilor nu le dau toate informaţiile. De exemplu, atunci cînd lichidează un cont, consumatorului nu i se spune că trebuie să completeze şi o fişă în acest sens. Peste cîteva zile sau luni el se trezeşte că este chemat la biroul de credite, pentru că nu a mai plătit comision pentru contul pe care îl credea închis. Vom lucra la un cod de practici în domeniul bancar şi este posibil să apară şi nişte modificări ale legislaţiei. Scopul nostru este de a apăra drepturile clienţilor băncilor”, a mai declarat Vlaicu.