Hotelierii s-au pregătit pentru Paşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hotelierii s-au pregătit pentru Paşte

Justiție 02 Aprilie 2011 / 00:00 707 accesări

Constănţenii care doresc să-şi petreacă minivacanţa de Paşte la munte, au la dispoziţie o ofertă variată, aceştia putând alege pachete nturistice pentru staţiuni din Braşov, Sibiu, Sighişoara sau Sovata. În zona Bran-Moeciu, Zărneşti şi Poiana Mărului, o cameră în pensiunile de 2 şi 3 margarete costă între 60 şi 100 de lei pe noapte. La cele de patru şi cinci margarete, camera costă între 120 şi 200 de lei pe noapte. Pentru 60 de lei în plus pe zi, turiştii vor primi pensiune completă. Masa festivă de Paşte costă 50 de lei de persoană. Un sejur la Predeal costă în jur de 245 de lei de persoană, preţ ce include şi masa traţională de Paşte. În Poiana Braşov ofertele încep de la 255 de lei de persoană. Oferta include trei nopţi de cazare şi masa de Paşte. Proprietarii de pensiuni din Sibiu au decis să nu majoreze preţurile anul acesta, pentru a atrage mai mulţi turişti. În aceste condiţii, cazarea pentru trei nopţi cu demipensiune costă aproximativ 150 de lei pe zi, cu specificaţia că se oferă pensiune completă în ziua de Paşte. Pensiunile vor pune pe masă tradiţionalul drob ardelenesc, alături de friptura de miel, pâinea de casă, telemeaua şi caşul afumat. Nu lipsesc din ofertă nici băuturile tradiţionale. Şi hotelierii din Sovata aşteaptă turişti. Preţurile sunt între 295 şi 529 de lei de persoană pentru un sejur de trei zile cu demipensiune. În preţ intră şi accesul gratuit la piscină. Pe litoral, până la sfârşitul lunii martie, au prezentat oferte pentru sărbătorile de Paşti doar opt unităţi hoteliere - cinci aflate în staţiunea Mamaia, iar celelalte în Eforie Nord, Olimp şi Mangalia. În Mamaia au oferte hotelurile Palm Beach - cinci stele - Splendid - patru stele - Del Mar - patru stele - Golden Tulip - patru stele şi Iaki - patru stele, iar pachetul de trei nopţi de cazare variază între 470 de lei de persoană la un hotel de patru stele şi 1.000 de lei de persoană la unitatea de cinci stele.

Taguri articol


12