Hotelul "Histria", din Mamaia, cuprins de flăcări!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hotelul "Histria", din Mamaia, cuprins de flăcări!

Eveniment 26 Noiembrie 2015 / 07:45 7684 accesări

Mobilizare impresionantă a pompierilor constănțeni, care au intervenit joi dimineață pentru a stinge un incendiu de proporții izbucnit la hotelul "Histria", din stațiunea Mamaia. Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" au intrat în alertă în jurul orei 6.00, atunci când mai multe apeluri la 112 anunțau că acoperișul clădirii a fost cuprins de flăcări! Alarma a fost dată de trei angajați care au ieșit imediat din imobil și au cerut ajutorul autorităților. Opt autospeciale cu apă și spumă au sosit, în scurt timp, la fața locului. Flăcările s-au extins, însă, cu repeziciune la ultimul etaj al clădirii, din cauza vântului extrem de puternic, dar și în condițiile în care 200 de saltele din lână depozitate în pod s-au aprins instantaneu, sporind forța incendiului. Zona s-a umplut cu un fum dens și înecăcios. De altfel, circulația pe bulevardul Mamaia, în dreptul hotelului mistuit de flăcări, s-a desfășurat cu dificultate o bună perioadă de timp din cauza coloanelor de fum purtate de vânt către lacul Siutghiol. Treptat, numărul echipajelor de pompieri implicate în intervenție a crescut, în total 57 de subofițeri și 5 ofițeri acționând cu 12 autospeciale și un camion, sub coordonarea șefului ISU "Dobrogea", lt. col. Daniel Petrov.

INTERVENȚIE DE 5 ORE Ore în șir s-au luptat pompierii pentru a stăvili flăcările. "Incendiul este în curs de lichidare. Există o cantitate foarte mare de materiale combustibile la nivelul podului. Pardoselile, dar și pereții sunt placați cu materiale plastice care au împiedicat foarte mult intervenția", a declarat lt. col. Daniel Petrov, șeful ISU Dobrogea. Intervenția pompierilor nu a fost lipsită de incidente. La un moment dat, una dintre mașini a căzut cu roata într-o groapă apărută după ce placa de beton din zona hotelului s-a surpat. Dificila misiune a militarilor s-a încheiat după cinci ore, la 11.10. Conform raportului întocmit de ISU, flăcările au mistuit acoperișul în întregime (1.250 de metri pătrați), grinzi din lemn, lambriuri din plastic, patru ferestre și uși din PVC, dar și 200 de saltele din lână. Cauza cea mai probabilă este "scurtcircuitul electric". Reprezentanții ISU "Dobrogea" spun că fac verificări pentru a stabili dacă hotelul are toate actele în regulă. Ultimul control la "Histria" a fost derulat de pompieri în anul 2013.

Patronul hotelului "Histria", controversatul om de afaceri constănțean George Bosânceanu, a declarat: "Cred că incendiul a izbucnit din cauza eolienei care este amplasată pe clădire. Focul din zona aia s-a extins. Estimez că prejudiciul se ridică la suma de 40.000 - 50.000 de euro. Nu sunt victime, în hotel erau la momentul ăla trei oameni care asigură paza. Au ieșit și m-au sunat și pe mine ca să mă anunțe despre ceea ce se întâmplă. Aveam niște saltele în pod și cred că alea au luat foc primele. Apoi s-au extins flăcările din cauza vântului. Totul s-a întâmplat cu o zi înainte să aflu pronunțarea în dosar. Dacă eu merg la închisoare, locul ăsta o să ajungă o ruină". Vineri, Curtea de Apel Galați urmează să dea verdictul definitiv în dosarul penal în care George Bosânceanu a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism și în care Tribunalul Vrancea l-a condamnat la zece ani de închisoare.

"AR FI FOST UN DEZASTRU" Președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, este convins că, dacă un astfel de incendiu s-ar fi produs în timpul sezonului estival, urmările ar fi fost catastrofale. ”Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla dacă incendiul ar fi izbucnit în această vară. Ar fi fost o tragedie. Hotelurile au avize PSI, trebuie să respecte niște prevederi de siguranță la incendiu. Hotelul "Histria", însă, nu face parte din rețeaua turistică a României și nu este clasificat de Autoritatea Națională pentru Turism. Practic este un imobil unde, anii trecuți, s-au cazat turiști în cine știe ce condiții. Corpul de Control al ministerului nici măcar nu poate face controale, pentru că această clădire situată în stațiunea Mamaia nu este hotel. Dacă pompierii nu s-ar fi sesizat la timp în această dimineață și nu am fi fost anunțați, se putea produce un dezastru”, a declarat Nicolae Bucovală.

De-a lungul anilor, George Bosânceanu și hotelul său din stațiunea Mamaia s-au aflat în centrul mai multor scandaluri. Unul dintre ele a avut loc în 2009, atunci când Bosânceanu şi angajaţii unităţii hoteliere au încercat să împiedice demolarea unei terase construite ilegal pe domeniul public. La îndemnul lui Bosânceanu, angajaţii hotelului au aruncat cu sticle, pietre şi obiecte metalice în reprezentanţii Primăriei şi în forţele de ordine prezente. Doar după intervenţia mascaților de la DIAS autoritățile au putut continua acțiunea.

În decembrie 2011 - ianuarie 2012, autoritățile au pornit o acțiune de demolare a unor construcții efectuate în mod ilegal de George Bosânceanu la hotelul "Histria". Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) spuneau că măsura s-a luat în baza prevederilor legale privind desfiinţarea construcţiilor cu destinaţie turistică din staţiuni, executate fără autorizaţie de construcţie şi aflate pe terenuri proprietate publică ori privată. Verificările au arătat că patronul hotelului, George Bosânceanu, a executat fără autorizaţie de construire etajarea şi mansardarea hotelului, realizarea unei structuri din lemn la nivelul parterului şi al etajelor 1, 2 şi 3 şi a unor scări exterioare pe structură metalică pentru accesul la fiecare nivel, precum şi amplasarea unor foişoare din lemn. Mai mult, de-a lungul timpului, autoritățile au descoperit mai multe branșamente ilegale prin care hotelul "Histria" era alimentat cu energie electrică.



12